Consiliul Județean Mehedinți a aprobat, în ședința convocată astăzi, proiectul și indicatorii tehnico-economici pentru construirea și dotarea unui nou ambulatoriu de specialitate în cadrul Spitalului Județean de Urgență din Drobeta-Turnu Severin.

Noua construcție va fi realizată pe amplasamentul din Serpentina Roșiori nr. 1–3, acolo unde funcționează în prezent policlinica, și va fi conectată structural și funcțional la ambulatoriul existent.

Proiectul presupune extinderea și reorganizarea spațiilor medicale destinate consultațiilor de specialitate, investigațiilor de diagnostic și programelor de screening.

„Prin această investiție, extindem și reorganizăm spațiile medicale destinate consultațiilor de specialitate, investigațiilor de diagnostic și programelor de screening, cu impact direct asupra optimizării fluxurilor de pacienți, separării circuitelor medicale și creșterii capacității de deservire a populației județului Mehedinți.
Această investiție completează proiectele aflate deja în derulare și contribuie la consolidarea sistemului sanitar județean, în beneficiul direct al pacienților, dar este și o investiție pe care o facem în sprijinul resursei umane medicale, pentru a avea condiții de lucru foarte bune”, a declarat Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți.
Unitatea medicală urmează să fie finanțată din fonduri europene, prin Programul de Sănătate, iar cererea de finanțare va fi depusă cel târziu în ultima zi a anului 2025.
Valoarea totală a proiectului este de 24.113.710,57 lei (cu TVA).














