Connect with us

Administrație

MOȘ NICOLAE A SOSIT ȘI LA COPIII DIN COMUNA VÂNĂTORI

O tradiție de peste 8 ani, în care elevii școlii și grădiniței din comuna Vânători primesc cadouri, în ziua de Sfântul Nicolae. Edilul este cel care, an de an, este intermediarul dintre Moș Nicolae și copii. Încărcat cu daruri, Dan Percea le-a făcut o bucurie celor 130 de copii care învață în unitățile din Vânători.

O comunitate unită, înseamnă implicare și devotament din partea primăriei și a primarului acesteia. Îmbunătățirea condițiilor școlare, modernizarea infrastructurii școlare, au fost și sunt priorități de-a lungul acestor ani. Prezent printre copii, primarul a transmis un mesaj, în acestă zi de Mare Sărbătoare, localnicilor.

Ne îndreptăm cele mai frumoase gânduri, alături de un sincer LA MULŢI ANI spre toţi cetățenii comunei Vânători, care poartă numele Sfântului Nicolae. Să aveţi parte de sănătate şi fericire alături de cei dragi, ne îndreptăm cele mai frumoase gânduri, alături de un sincer „LA MULŢI ANI! „spre toţi cetățenii comunei Vânători, care poartă numele Sfântului Nicolae. Să aveţi parte de sănătate şi fericire alături de cei dragi„, este mesajul primarului comunei Vânători, Dan Percea.

Un viitor se scrie frumos, prin acțiunile noastre din trecut și prezent, iar viitorul comunei Vânători, se arată a fi unul frumos, surprins în imagini.

GALERIE FOTO:

Continuă să citeşti
Adaugă Comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © 2022 restartnews.ro .

Noi și partenerii noștri (rețelele de socializare și furnizorii noștri de servicii analitice) prelucrăm date pentru a permite website-ului să funcționeze