Niciun comentariu

PARCUL NORD, MAI APROAPE DE MODERNIZARE. LUCRĂRILE AVANSEAZĂ RAPID

Lucrările de reabilitare și de modernizare a Parcului Nord din muncipiul Orșova avansează rapid și ar putea fi gata în această toamnă. Primarul Orșovei spune că aici se vor planta în jur de 170 de arbori, platani și tuia și se vor monta aproximativ 64 de stâlpi de iluminat. Întreaga zonă se modernizează. S-au asfaltat și betonat aleile și se lucrează la platformele pe care vor amplasate mai multe elemente de mobilier urban. De la cele dedicate sportului pentru tineri, inclusiv aparate de fitness în aer liber, până la mese de tenis, bănci și chiar o fântână arteziană cu lumini ambientale. 

Lucrările avansează în ritm alert, deși vremea nu a fost întotdeauna prielnică, au fost multe zile în care a plouat, termenul de execuție al acestui parc este de 1 an, de data de la care am emis ordinul de începere al lucărilor, asta ar însemna ca acest proiect să se sfârșească undeva în aprilie 2024, dar după cum se vede eu cred că este posibil ca în toamnă să fie gata. Avem aleile beotnate și asfaltate, platformele sunt și ele aproape toate betonate și asfaltate, pe acestea se vor amplasa elemente de mobilier urban, mese de tenis, aparate de fitness în aer liber. În partea de sus vom reabilita aleile și vom monta o fântână arteziană cu lumini ambientale, plus noi locuri de recreere. Îi mulțumesc încă o dată domnului președinte al Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, fără ajutorul căruia nu am fi reușit să ne bucurăm de această investiție.” Declară Marius Stoica, primarul Orșovei

Investiția pentru modernizarea Parcului Nord din Orșova se ridică la 2 milioane de lei.

S-ar putea să îți placă și:

Tags: consiliul judetean mehedinti, orsova, parcul nord, restartnews

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed