Niciun comentariu

De la „Mulțumim domnului primar Marius Screciu ” la insulte de genul ” Marș la Ghelmegioaia”. Metamorfoza politică a deputatului Eduard Koler în raport cu edilul Severinului

Cursul evenimentelor politice în 3 (trei) ani, interese și strategii politice

Pornim din vara anului 2023, la inaugurarea „Cafenelei  Suveraniste”, al cărei proprietar este deputatul AUR, Eduard Koler, unde îl regăsim pe primarul Marius Screciu în poziția de prieten.

Foto arhivă inaugurarea „Cafenelei  Suveraniste”, Eduard Koler și Marius Screciu 

Imaginile de la acel moment surprind un cadru festiv, zâmbete largi și o atmosferă de colaborare între cei doi politicieni. Primarul, respectiv consilierul local PMP de la acea vreme, Eduard Koler.

Foto arhivă, de la inaugurarea „Cafenelei Suveraniste”: Eduard Koler îi strânge mâna, într-un gest prietenesc, primarului Marius Screciu.

Din exterior, ai fi putut crede că vorbim despre o relație politică solidă, poate chiar apropiată.

Declarația actualului deputat AUR la acea vreme era destul de clară: „Mulțumim domnului primar (Marius Screciu) și Consiliului Local pentru tot sprijinul pe care ni l-a dat să revitalizăm această zonă a orașului, să revitalizăm și turismul în municipiul Drobeta-Turnu Severin.” vezi video aici

Fără nuanțe, fără rezerve, fără ironii. Doar mulțumiri publice și recunoaștere a sprijinului administrației locale.

Schimbările care au dus de la mulțumiri la atacuri repetate

După încheierea mandatului de consilier local PMP, în cadrul Consiliul Local Drobeta-Turnu Severin, o perioadă în care a existat colaborare și consens politic, Eduard Koler devine suveran politic, prin preluarea conducerii partidului AUR la Mehedinți. De aici începe toată acțiunea de denigrare a edilului severinean, cu o miză destul de clară: lupta pentru influență și control administrativ.

Ajungem în 12 februarie 2026: protest AUR, condus de Eduard Koler, cu înjurături, jigniri și replici acide aruncate vechiului prieten, Marius Screciu.

Eduard Koler, surprins într-o atitudine tensionată la protestul din 12 februarie.

Coerența declarațiilor politicienilor (E.K) și efectele tăcerii (M.S.)

La aproape trei ani distanță, scena politică din Drobeta-Turnu Severin arată complet diferit. Puse în ramă cele două tablouri, 2023 vs. 2026, este greu de înțeles care sunt motivele din spatele acestei uri viscerale. Însă, analizând în detaliu, pornind de la faptul că cei doi protagoniști reprezintă un partid aflat la guvernare  – PSD, respectiv un partid aflat în opoziție – AUR, miza pare una clară: cei care stau pe margine aleargă după acapararea puterii, prin coalizarea și dirijarea nemulțumiților. Și probabil, intervine și frustrarea, Koler candidând de două ori pentru funcția de primar al Severinului, în 2020 și 2024, când a pierdut în fața lui Screciu la o diferență foarte mare.

Întrebarea care se ridică este una simplă și legitimă: ce a determinat această schimbare de atitudine?

Vorbim despre principii descoperite peste noapte sau despre o strategie de denigrare, cu intenție de defăimare.

În politică opiniile se  schimbă constant, însă, când diferența dintre „Mulțumim domnului primar Marius Screciu” și „Marș la Ghelmegioia” este atât de mare, ne putem întreba care dintre cele două tablouri ne prezintă adevărul și care minciuna. Oamenii sunt adesea folosiți de politic, în scopuri pur personale, iar ceea ce ne servește drept salvare, de cele mai multe ori poate fi înșelătoare.

Captură Facebook – Eduard Koler

Tags: aur, Eduard Koler, marius screciu, psd

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!