Începând de astăzi, Spitalul Județean din Drobeta-Turnu Severin beneficiază de o secție modernizată de Urgențe, ca urmare a finalizării unui proiect important de reabilitare, extindere și dotare a Unității de Primiri Urgențe (UPU). Proiectul a fost realizat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 și are ca scop îmbunătățirea calității îngrijirii medicale și eficienței intervențiilor de urgență.
„Este o realizare importantă pentru noi. Unitatea de primiri urgențe unde activăm nu mai răspundea cerințelor actuale. De la începutul anului am depășit 60.000 de prezentări, iar spațiile existente nu mai erau adecvate. Modernizarea și extinderea acestora erau absolut necesare”, a declarat Eleonora Bobilcă Mohora, managerul Spitalului Județean de Urgență din Drobeta-Turnu Severin.
Investiție de 18,6 milioane de lei pentru modernizarea UPU
Proiectul a avut o valoare totală de 18.676.222,69 lei, din care 8.232.841,29 lei au fost fonduri europene eligibile. Restul sumei, de 10.443.381 lei, a fost finanțată din surse naționale, iar contribuția Consiliului Județean a fost de 165.480 lei.
Noul pavilion, cu regim de înălțime parter + 1 etaj, este dotat cu toate utilitățile necesare pentru o funcționare optimă, incluzând instalații sanitare, electrice, de climatizare, ventilație și încălzire.
Construcția acestuia a dublat aproape suprafața UPU, de la 580 mp la 1.540 mp, oferind un spațiu mult mai generos pentru pacienți și personalul medical.
Heliportul, un plus de eficiență pentru urgențele grave
Un alt element important al investiției este heliportul, construit în apropierea spitalului și recepționat în toamna anului 2023. Acesta asigură transportul rapid al pacienților în stare gravă către centre universitare din țară, având un rol esențial în salvarea vieților.
„Am pus în funcțiune noua clădire a unității de primiri urgențe, iar heliportul, care funcționează deja, de un an de câteva zile, a contribuit la salvarea multor vieți. Așa cum am subliniat și anterior, acest proiect reprezintă un pas important pentru îmbunătățirea serviciilor de urgență din județul nostru”, a declarat Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți.
Dotări moderne pentru o îngrijire de calitate
Noua unitate de primiri urgențe a fost dotată cu echipamente medicale de ultimă generație. Printre acestea se numără un sistem RX performant pentru radiografii de calitate superioară și un Computer Tomograf de ultimă tehnologie, ambele achiziționate cu fonduri alocate de Ministerul Sănătății în valoare de 11,4 milioane lei. Aceste aparaturi vor contribui semnificativ la diagnosticarea rapidă și tratamentul pacienților.
„Este un aspect foarte bine că nevoile de la nivel local se aliniază cu obiectivele Guvernului, în special în ceea ce privește accesarea fondurilor europene, iar astfel se pot realiza progrese semnificative. Totuși, acest lucru nu ar fi posibil fără lideri competenți la nivelul județelor și al comunităților locale, precum și fără specialiști care să identifice corect necesitățile, să știe exact ce resurse sunt necesare pentru îmbunătățirea actului medical și pentru dotarea corespunzătoare a unităților sanitare. Dotările trebuie să fie adaptate cerințelor reale ale populației,” a declarat Adrian Câciu, Ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene din România.
Noua Unitate de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean din Drobeta-Turnu Severin reprezintă un pas important în modernizarea infrastructurii spitalicești din Mehedinți, oferind condiții mai bune pentru pacienți și un mediu de lucru optim pentru personalul medical.