Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă în intervalul 17 aprilie, ora 10:00 – 18 aprilie, ora 20:00, pentru mai multe regiuni ale țării.
Potrivit meteorologilor, în centrul, sudul și estul teritoriului vor fi perioade cu averse, unele torențiale, însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului. Cantitățile de apă pot ajunge, în intervale scurte, la 15–20 l/mp, iar pe arii restrânse pot depăși 25 l/mp. Izolat, în regiunile sudice, sunt posibile căderi de grindină.
Vântul va avea intensificări pe parcursul zilei de vineri, în special în regiunile vestice, dar și în restul țării, mai ales în timpul ploilor. Sâmbătă, rafalele se vor resimți în est, sud-est și la munte. Vitezele vor fi, în general, de 45–55 km/h, iar la altitudini mari pot atinge 60–80 km/h.
Meteorologii au emis și o atenționare Cod galben, valabilă în data de 17 aprilie, între orele 12:00 și 21:00, pentru mai multe județe, inclusiv Mehedinți.
„În județele Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Brașov și Covasna vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale de 50…55 km/h) și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp (1…3 ore) cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 35 l/mp.” Transmite ANM.














