Niciun comentariu

Călin Georgescu, trimis în judecată. Tribunalul a dat verdictul final

Procesul în dosarul în care Călin Georgescu este acuzat de propagandă legionară intră oficial în faza de judecată pe fond, după ce Tribunalul București a respins definitiv contestația formulată de acesta.

Instanța a menținut decizia Judecătoriei Sectorului 1, care a stabilit că rechizitoriul a fost întocmit legal, iar dosarul poate merge mai departe, în ședință publică.

„Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul – inculpat Georgescu Călin, împotriva încheierii pronunţate la data de 09.12.2025 de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 24185/299/2025/a1. În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, obligă contestatorul – inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă”, se arată în minuta deciziei Tribunalului București.

Decizia vine după un blocaj apărut la începutul lunii februarie, când judecătorii nu au reușit să ajungă la un acord asupra soluției, fiind constatată „ivirea divergenței”. Cazul a fost reluat ulterior într-un complet de divergență, format pentru a se ajunge la o hotărâre definitivă.

În decembrie 2025, Judecătoria Sectorului 1 a stabilit deja că dosarul poate merge mai departe, respingând cererile formulate de inculpat.

„Respinge cererile și excepțiile formulate de inculpatul Georgescu Călin, ca neîntemeiate (…) Constată legalitatea sesizării instanței (…) Constată legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecății cauzei față de inculpatul Georgescu Călin”, se arată în decizia instanței.

Potrivit anchetatorilor, Călin Georgescu este acuzat de „promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată (5 acte materiale)”.

În rechizitoriu se arată că, în perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, inculpatul ar fi promovat în mod repetat idei și concepții extremiste, printre care:

– „mobilizarea în masă a naţiunii în vederea regenerării şi renaşterii acesteia prin palingeneză – crearea omului nou, sub cupola misticismului creştin ortodox, inclusiv prin acceptarea implicită a folosirii unor mijloace violente”;
– „necesitatea emergenţei unui lider carismatic, predestinat şi autoritar”;
– „ultranaţionalismul populist având la bază un nucleu mitic creştin”;
– „cultul mareşalului Ion Antonescu, persoană condamnată definitiv pentru crime de război”, precum și efectuarea salutului legionar în cadrul unui protest din Piața Universității, la 2 octombrie 2021.

Pe lângă acest dosar, Călin Georgescu mai este trimis în judecată într-un alt caz penal, în care este acuzat, printre altele, de tentativă de lovitură de stat, alături de Horațiu Potra. Și acel dosar se află în etapa de cameră preliminară.

Tags: Călin Georgescu, Dosar penal, extremism, instanta, justiție, proces penal, propagandă legionară, restartnews, știri naționale, Tribunalul București

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!