Niciun comentariu

MEMORIALUL DAN CĂTĂLIN PUICEA, LA CEA DE-A VI-A EDIȚIE

Sala Polivalentă din Drobeta Turnu Severin a găzduit sâmbătă, cea de-a șasea ediţie a memorialului dedicat fostului vicepereşedinte al FRK, Dan Cătălin Puicea. Vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru, a participat, împreună cu prefectul Alin Isuf, la evenimentul sportiv organizat în memoria regretatului sportiv severinean.

În cadrul competițiilor organizate, au participat mai mulți sportivi de karate din România și Serbia.

Am găsit sportivi de vârste mici și mai mari, cu toții bine pregătiți și dornici să facă performanță. Îi felicit pe organizatori și le doresc tuturor sportivilor, mult succes în activitate! Memorialul Dan Cătălin PUICEA este un turneu care a devenit deja tradiție și se organizează pentru a cinsti memoria fostului vicepreşedinte al Federaţiei Române de Karate, severineanul Dan-Cătălin Puicea, decedat în urmă cu opt ani.”, a transmis vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru.

Ca sportiv, Puicea a fost campion european, titlu cucerit la Budapesta, în 1996.

S-ar putea să îți placă și:

Tags: consiliul judetean mehedinti, drobeta turnu severin, memorialul dan catalin puicea, restartnews, sala polivalenta

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed