Connect with us

Restart News

PROIECTE PE FONDURI EUROPENE, DE 10 MILIOANE DE EURO,  ÎN MUNICIPIUL ORȘOVA

Municipiul Orșova pregătește o serie de investiții semnificative, după ce bugetul local a fost aprobat în cadrul recentei ședințe de consiliu local. Primarul Marius Stoica a declarat că, deși bugetul nu este mare, el cuprinde investiții esențiale pentru comunitate.

Stoica a subliniat că se bazează în mare parte pe fondurile accesate de la Uniunea Europeană pentru a implementa proiecte în valoare de aproximativ 10 milioane de euro. 

Nu este un buget foarte mare, dar așa cum este el, să știți că am cuprins investiții foarte importante pentru comunitatea noastră. Ne bazăm în mare parte pe fondurile accesate de la Uniunea Europeană. Avem deja proiecte în valoare de aproximativ 10 milioane de euro. Avem proiecte care vizează reabilitarea și modernizarea clădirilor pentru cele două licee ale municipiului Orșova, pentru clădirea primăriei, construim un nou bloc de locuințe în municipiul Orșova. Vorbim despre o clădire complet eficientă energetic, o clădire de tip NZeb dar avem și proiecte mai mici, cum ar fi construirea unui adăpost de câini,” a precizat Marius Stoica

În contextul politic, însă, Marius Stoica a subliniat dificultățile administrative întâmpinate, din cauza opoziției constante din partea Partidului Național Liberal (PNL) în cadrul Consiliului Local.

Nu este ușor să duci la bun sfârșit proiecte majore atunci când opoziția, în acest caz, PNL, refuză în mod constant inițiativele administrative. De patru ani de zile, PNL s-a opus la fiecare propunere de investiție pentru dezvoltarea orașului. Această atitudine face dificilă administrarea eficientă a resurselor și implementarea proiectelor necesare comunității, însă noi suntem determinați să avansăm și să aducem îmbunătățiri semnificative în Orșova,“ a mai adăugat Marius Stoica.

Continuă să citeşti
Adaugă Comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © 2022 restartnews.ro .

Noi și partenerii noștri (rețelele de socializare și furnizorii noștri de servicii analitice) prelucrăm date pentru a permite website-ului să funcționeze