Festivalul Internațional „Artistul de Mâine”, ajuns anul acesta la cea de-a III-a ediție, s-a desfășurat în perioada 4–6 iulie 2025 la Jimbolia și a reunit peste 200 de tineri interpreți din întreaga țară. Evenimentul a oferit, ca în fiecare an, o platformă importantă pentru promovarea și afirmarea tinerelor talente din România, într-un cadru de competiție corectă și spirit artistic autentic.
Școala de arte Avatarmusiq a fost reprezentată de șapte cursanți, care au concurat la mai multe categorii de vârstă și secțiuni muzicale, reușind să obțină un palmares impresionant de premii, confirmând calitatea pregătirii și implicarea artistică a fiecărui elev.
Participările au fost răsplătite cu locuri fruntașe la toate secțiunile:
• Folclor (6–8 ani): Vulpe Amira Maria – Locul I
• Pop Internațional (9–11 ani): Frimu Natalia Ioana – Locul I
• Pop Internațional (15–17 ani): Buțoi Ana Maria – Locul II
• Pop Românesc (9–11 ani):
• Frimu Natalia Ioana – Locul I
• Bușe Tudor Nicholas – Locul II
• Fueru Isabella – Mențiune
• Gîrbea Bianca Maria – Locul III
• Turcin Maya Alesia – Locul III
• Grupuri (9–11 ani): Trio T.N.B – Locul I
De asemenea, în cadrul festivalului, Vulpe Amira Maria a primit și Trofeul de Argint și Premiul Președintelui, distincții speciale care întregesc rezultatele excelente obținute de întreaga echipă.
„Este o mare bucurie și onoare să vedem cum munca, perseverența și dragostea pentru muzică dau roade. Cursanții noștri au fost extraordinari, iar premiile obținute la Jimbolia sunt o confirmare a potențialului lor artistic”, a declarat prof. clasa de canto al Școlii Avatarmusiq – Teodora Bratu.