Potrivit anchetei poliției, un șofer de 49 de ani din Drobeta-Turnu Severin, în timp ce conducea un autoturism pe strada Smârdan, nu ar fi respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric și a lovit un alt autoturism condus de un bărbat de 48 de ani din aceeași localitate. Conducătorul auto de 49 de ani a fost testat cu aparatul alcooltest și rezultatul a fost negativ, însă aparatul alcooltest indicat o valoare de 0,10 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru celălalt șofer, care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
“La data de 27 februarie a.c., ora 12.14, Poliția municipiului Drobeta-Turnu Severin a fost sesizată de un bărbat despre faptul că pe strada Smârdan, în apropiere de intersecția cu strada Mareșal Averescu, s-a produs un accident rutier. Din accident au rezultat două victime care au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto de 49 de ani a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cazul celuilalt șofer, aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0, 10 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei,” transmite IPJ Mehedinți
În acest caz a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.