Niciun comentariu

„ȘCOALA ALTFEL”, LA SEDIUL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ DIN MEHEDINȚI

Polițiștii de frontieră severineni și-au deschis larg porțile pentru a le prezenta copiilor de la Școala Gimnazială nr.7,  autospecialele și tehnica din dotare.

Întâlnirea a avut loc luni, în data de 23 octombrie, cu ocazia săptămânii „Școala Altfel”. Copiii care au mers în vizită la sediul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră din Mehedinți au avut parte de o distracție pe cinste. Aceştia au urcat la volanul autospecialelor din dotarea instituţiei, au îmbrăcat veste antiglonț și reflectorizante, au avut posibilitatea să vadă o mică parte din tehnica de supraveghere a frontierei de stat folosită de către polițiștii de frontieră.

Cu această ocazie copiilor le-a fost prezentată tehnica din dotare a Compartimentului Sprijin Operativ al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră din Mehedinți – Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara – și au fost informați despre activitatea polițiștilor de frontieră,” transmit reprezentanții Poliției de Frontieră din Mehedinți

S-ar putea să îți placă și:

Tags: restartnews, Scoala Altfel, stpf mehedinti

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed