Se apropie sezonul estival, iar Grecia, una dintre cele mai vizitate destinații turistice din Europa, își intensifică măsurile de control și aplicare a regulilor. Autoritățile elene atrag atenția că nerespectarea legislației locale poate duce la amenzi consistente și chiar la sancțiuni care pot afecta serios vacanța turiștilor.
Tocurile, interzise în siturile arheologice
Un detaliu surprinzător pentru mulți vizitatori este interdicția purtării tocurilor înalte în anumite situri istorice, precum Acropole. Măsura a fost introdusă pentru a proteja marmura antică, grav afectată de traficul intens de vizitatori.
Tocurile ascuțite pot deteriora suprafețele vechi de peste 2.000 de ani, iar autoritățile pot opri accesul turiștilor care nu respectă regula. În unele cazuri, amenda poate ajunge până la 900 de euro.
Reguli dure în trafic: sancțiuni și suspendarea permisului
Grecia aplică reguli stricte și în ceea ce privește circulația rutieră, mai ales pentru protejarea copiilor de fumatul pasiv. Fumatul într-un vehicul în care se află un copil sub 12 ani poate atrage amenzi de până la 1.500 de euro pentru mașinile personale și până la 3.000 de euro pentru vehiculele închiriate sau oficiale. În plus, permisul de conducere este suspendat automat pentru o lună, indiferent de situație.

Camerele AI monitorizează șoferii
Șoferii trebuie să fie atenți, în Grecia, camerele cu inteligență artificială detectează automat încălcările rutiere, iar amenzile sunt emise rapid. Printre sancțiunile aplicate se numără:
- conducerea sub influența alcoolului: 78–1.200 euro
- depășirea vitezei în localitate (până la 20 km/h): 100 euro
- trecerea pe roșu sau depășirea pe linie continuă: 700 euro
- nepurtarea centurii de siguranță: 350 euro
- folosirea telefonului la volan: 100 euro
- parcare ilegală: 40–80 euro
În plus, parcarea „doar pentru câteva minute” în zone interzise nu este tolerată. Plăcuțele de înmatriculare pot fi ridicate, iar permisul și documentele mașinii pot fi reținute temporar.
Reguli stricte în muzee și situri arheologice
Turiștii sunt avertizați că atingerea exponatelor din muzee sau situri arheologice este strict interzisă, chiar și în spațiile deschise. Măsura are rolul de a proteja patrimoniul cultural extrem de fragil.
Restricții privind apa și consumul de resurse
În sezonul cald, utilizarea apei este atent reglementată. Spălarea mașinilor cu apă din proprietăți private sau udarea excesivă a grădinilor este descurajată sau restricționată în multe zone, din cauza riscului de penurie.
Atenție la consumul de energie
Tot mai mulți proprietari semnalează un obicei frecvent al turiștilor: lăsarea aerului condiționat pornit pe durata întregii zile. Pe lângă costurile ridicate, această practică are un impact negativ asupra consumului energetic și asupra mediului.
Autoritățile și operatorii din turism recomandă turiștilor să se informeze înainte de plecare, pentru a evita situațiile neplăcute și sancțiunile care pot ajunge la sute sau chiar mii de euro.















