Connect with us

Restart News

POLIȚIȘTII MEHEDINȚENI AU DAT STARTUL ACTIVITĂȚILOR ÎN  ,,SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂŢII” 

În perioada 20-24 mai 2024, Poliţia Română desfăşoară la nivel naţional o serie de activităţi dedicate prevenirii infracţionalităţii, în cadrul manifestării „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”. 

 Aceste demersuri sunt structurate pe zile tematice, aliniate priorităților de intervenție preventivă ale Poliţiei Române pentru acest an, după cum urmează:

– 20 mai – Prevenirea victimizării minorilor

– 21 mai – Siguranța în mediul online

– 22 mai – Prevenirea violenței domestice

– 23 mai – Prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului

– 24 mai – Prevenirea disparițiilor de minori și plecărilor voluntare

La nivelul județului Mehedinți, activitățile vor fi susținute de polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Serviciul Rutier, Serviciul Ordine Publică, precum și de Polițiile Municipale.

Astăzi, 20 mai, zi dedicată prevenirii victimizării minorilor, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, în colaborare cu polițiștii din cadrul Poliției municipiului Orșova, au desfășurat o serie de activități educaționale la Colegiul Tehnic Dierna din orașul Orșova. Activitățile au fost orientate către siguranța în mediul educațional și promovarea unor atitudini comportamentale pozitive în rândul elevilor din ciclul primar și gimnazial. Accentul a fost pus pe valori precum respectul, toleranța și gestionarea armonioasă a conflictelor, având ca scop crearea unui climat educațional optim și sigur pentru toți elevii,” precizează IPJ Mehedinți

ACTIVITĂȚI ÎN ZILELE URMĂTOARE

– 21 mai – Siguranța în mediul online:Polițiștii vor organiza sesiuni informative pentru elevi privind navigarea sigură pe internet.

– 22 mai – Prevenirea violenței domestice:Vor fi organizate întâlniri cu comunitatea și sesiuni de informare pentru a educa publicul cu privire la recunoașterea și prevenirea violenței domestice.

– 23 mai – Prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului:Vor avea loc acțiuni de informare a cetățenilor despre măsurile de siguranță pe care le pot lua pentru a-și proteja bunurile.

– 24 mai – Prevenirea disparițiilor de minori și plecărilor voluntare:Vor fi organizate activități de conștientizare și prevenire a disparițiilor de minori, inclusiv sesiuni educative în școli.

Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți încurajează toți cetățenii să participe activ la aceste evenimente și să contribuie la crearea unui mediu mai sigur pentru comunitate.

Continuă să citeşti
Adaugă Comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © 2022 restartnews.ro .

Noi și partenerii noștri (rețelele de socializare și furnizorii noștri de servicii analitice) prelucrăm date pentru a permite website-ului să funcționeze