Niciun comentariu

ELEV DE LICEU, PRINS DE JANDARMI CU UN BASTON TRLESCOPIC ASUPRA SA, LA ȘCOALĂ

Un adolescent, elev de liceu a fost prins de jandarmi, luni, pe 25 septembrie cu un baston telescopic asupra sa. Băiatul ar fi devenit agitat la vederea jandarmilor iar când a fost luat la întrebări a declarat că a primit obiectul cadou și nu îl folosește pentru un motiv anume.

Luni, 25 septembrie a.c., pe timpul desfășurării unei misiuni de patrulare în zona Complex Licee din municipiul Drobeta Turnu Severin, atenția jandarmilor a fost îndreptată către un tânăr,  aflat în curtea Colegiului Național ,,Gheorghe Țițeica” , ce a devenit agitat la vederea acestora. În urma verificărilor efectuate, jandarmii au constatat că este vorba despre un elev, aflat în clasa a X-a, în rucsacul căruia a fost găsit un baston telescopic în  lungime de aproximativ 50 cm. Cu privire la existența acestuia, elevul a declarat că l-a primit cadou, dar nu îl folosește pentru un motiv anume. Documentele de sesizare privind infracțiunea de port fără drept de obiecte periculoase, întocmite pe numele persoanei în cauză, au fost înaintate instituțiilor competente.” Transmite Jandarmeria Mehedinți 

La fața locului au fost solicitați lucrători din cadrul Biroului Siguranță Școlară al IPJ Mehedinți, în vederea continuării cercetărilor.

Tot ieri, jandarmii au aplicat unui tânăr, o amendă contravențională în valoare de 250 lei pentru pătrundere cu încălcarea normelor de acces în incinta aceleiași instituții de învățământ.

Tags: baston telescopic, drobeta turnu severin, elev, restartnews

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed