Connect with us

Administrație

UN NOU LOC DE JOACĂ PENTRU COPII, ÎN DROBETA- TURNU SEVERIN

Încă un loc de joacă a fost dat în folosință copiilor din Drobeta Turnu Severin, în zona Liceului ” Domnul Tudor”, blocul numărul 6. Acesta face parte din cele 26 de astfel de spații de joacă și recreere, destinate atât celor mici, cât și celor care-i însoțesc. Spațiile sunt realizate în urma unui contract de asociere încheiat între Primăria municipiului Drobeta-Turnu Severin și Consiliul Județean Mehedinți.

Aladin Georgescu- președintele Consiliului Județean Mehedinți

” Locul de joacă nou construit se află în spatele Blocului Nr.6, în apropierea Liceului Tehnologic ”Domnul Tudor” și va deservi copiii blocurilor din apropiere. Împreună cu primarul Marius Screciu, am mers astăzi la fața locului și am găsit copii și bunici mulțumiți de faptul că spațiul este unul modern, cu echipamente noi și sigure. La fel ca în cazul parcărilor din municipiu, pentru care am încheiat un contract de asociere cu Primăria Drobeta Turnu Severin și am alocat fonduri de la bugetul județului, și pentru locurile de joacă am alocat aproximativ 2 000 000 lei și o vom face, în continuare, pentru toate investițiile importante din municipiu. În total, se construiesc 26 noi locuri de joacă, iar până acum au fost recepționate un număr de 15 spații. Ne dorim ca cei mici să aibă condiții bune de joacă în aer liber pentru a avea o creștere sănătoasă!”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Spațiile destinate copiilor au cunoscut în ultimii ani o mare extindere. Aproape fiecare cartier severinean beneficiază de un astfel de loc de joacă, sau chiar mai multe. Realizate cu multă atenție, acestea au devenit locuri sigure, unde părinții și bunicii îi pot duce pe cei mici.

Marius Screciu – primar municipiul Drobeta-Turnu Severin

„Vorbim de 26 de locuri de joacă, răspândite în tot municipiul avem o investiție de 10 milioane de lei, 8 milioane de la primărie, două de la Consiliul Județean și pe această cale mulțumesc consilierilor județeni cât și președintelui, Aladin Georgescu, pentru că ne-au sprijinit, au înțeles importanța acestor investiții pentru micii severineni. Locuri de joacă moderne cu covor de tartan, totul este nou, este ecologic, în principiu severinenii sunt foarte mulțumiți de ceea ce am realizat”, a declarat Marius Screciu, primarul municipiului Drobeta-Turnu Severin.

Urmează acum ca restul de 11 astfel de locuri de joacă să fie finalizate, pentru cei mici, dar și pentru cei mari.

Continuă să citeşti
Adaugă Comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © 2022 restartnews.ro .

Noi și partenerii noștri (rețelele de socializare și furnizorii noștri de servicii analitice) prelucrăm date pentru a permite website-ului să funcționeze