Niciun comentariu

6 OI AU DAT TRAFICUL FEROVIAR PESTE CAP

O nouă situație incredibilă, pe calea ferată, în Mehedinți, unde șase oi care au traversat calea ferată și au fost lovite de tren, au  avariat locomotiva și au blocat mai bine de trei ore traficul feroviar pe cea mai importantă magistrală feroviară din sudul țării. Două trenuri de călători, unul care mergea în direcția Arad, iar cel de-al doilea spre București au fost forțate să oprească, până au fost făcute manevre ca traficul să poată fi reluat. Totul spre nemulțumirea călătorilor, obligați să aștepte în vagoane, în mijlocul câmpului, între stațiile CFR Ciochiuța și Igiroasa.

Plecat la ora 13.25 din Gara de nord,  trenul Inter – Regio Night – 349 a lovit oile care au traversat calea ferată, în apropierea haltei din localitatea Tâmna, din Mehedinți. În urma impactului, conductele de presiune ale locomotivei s-au rupt, așa că trenul nu a mai putut înainta. Garnitura a rămas blocată pe calea ferată  iar în lipsa altei locomotive, reprezentanții CFR au decis să oprească și trenul IR 73, care venea dinspre Arad și care oricum nu putea merge mai departe din cauza garniturii care bloca șinele. Au decuplat  locomotiva acestuia  și au trimis-o să preia trenul de persoane a cărui locomotivă se defectase și să îl ducă până în cea mai apropiată haltă. Apoi mecanicii au întors și și-au continuat drumul spre Capitală, cu garnitura inițială, însă după mai bine de 80 de minute de întârziere, spre nemulțumirea călătorilor care așteptau în tren.

În trenul IR 73 se aflau și călători care veneau tocmai din Germania, iar unii dintre ei au cerut, telefonic explicații dispecerului din Gara de Nord, care însă nu i-a putut ajuta cu nimic.

Până la urmă situația a fost rezolvată, iar garnitura defectă a fost preluată de o altă locomotivă și și-a continuat drumul. Cele două trenuri au strâns însă 180 de minute și, respectiv, 83 de minute întârziere, așa că pasagerii au ajuns la destinație mult după orele programate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!