Connect with us

Administrație

CONSTANTIN TRUȘCĂ: 7 MILIOANE DE EURO, BANI EUROPENI PENTRU COMUNA ȘIMIAN

Edilul Șimianului, Constantin Trușcă, a atras Fonduri Europene, în valoare de 7 milioane de euro, pentru comuna pe care o reprezintă. Acești bani vin prin Planul Național de Redresare și Reziliență și vizează modernizarea blocurilor și a spațiilor verzi din jurul lor.

”Încă o veste bună pentru locuitorii Comunei Șimian!

Astăzi au fost aprobate 4 cereri de finanțare pentru reabilitarea energetică a blocurilor din comună. Vorbim de peste 7 milioane de euro, bani europeni ce vor fi alocați prin PNRR, componenta 5- Valul Renovării și cu ajutorul cărora se vor realiza ample lucrări la toate clădirile rezidențiale multifamiliale din Șimian. Este vorba despre anvelopări, înlocuiri șarpante și înlocuirea tâmplăriei. Totodată, se vor reamenaja și spațiile verzi din zona blocurilor.

Sper ca, după parcurgerea etapelor procedurale, în primăvara anului viitor să înceapă efectiv lucrările, iar odată cu finalizarea lor, Comuna Șimian să își reconfirme trendul ascendent din ultimii ani”, precizează primarul Constantin Trușcă.

Comuna Șimian este într-o continuă dezvoltare, pe toate zonele. Investițiile făcute de către administrația locală sunt vizibile, oferind locuitorilor ceea ce merită: condiții de trai normale. Fiind considerată una dintre comunele de top ale județului Mehedinți, comuna Șimian atrage din ce în ce mai mulți locuitori. Unii aleg să părăsească orașul, pentru a-și construi o casă, la doar câțiva kilometri de aglomerația urbană. Bunul mers al lucrurilor, mâna unui primar gospodar, fac ca populația acestei urbe să fie în trend ascendent.

Copyright © 2022 restartnews.ro .

Noi și partenerii noștri (rețelele de socializare și furnizorii noștri de servicii analitice) prelucrăm date pentru a permite website-ului să funcționeze