Serbia a propus României realizarea unei noi hidrocentrale pe Dunăre, a afirmat, vineri, Virgil Popescu, ministrul Energiei, cu ocazia evenimentului ce a marcat aniversarea a 50 de ani de la inaugurarea hidrocentralei Porţile de Fier I, cea mai mare din ţara noastră. La ceremonia de vineri ce a marcat acest moment a participat şi Zorana Mihajlovic, ministrul Energiei din Serbia.

„Despre Porţile de Fier III: vorbim despre o hidrocentrală, să zicem hibridă – şi pompaj şi un sistem de producere hibridă al energiei – hidropompaj şi energie eoliană şi panouri fotovoltaice. (…) Aşteptăm. Ne-au promis că în cursul săptămânii viitoare ne vor trimite exact ce au gândit dânşii pentru că orice construcţie pe Dunăre necesită acordul ambelor state. Noi suntem în principiu de acord să mergem să construim împreună un nou sistem”, a afirmat Popescu în cadrul unei discuţii cu presa.
Potrivit ministrului Energiei, noul sistem hidroenergetic ar putea să fie construit pe cursul superior al Dunării, în amonte de Porţile de Fier I, în zona Donji Milanovac.
Despre Porţile de Fier III s-a mai discutat la nivel bilateral – inclusiv între proiectanţii hidrocentralelor de pe Dunăre – încă de dinainte de 1989, discuţii reluate la nivel guvernamental şi pe vremea guvernului Boc. Abia de anul trecut guvernul sârb a început să promoveze mai serios proiectul.
„Vrem să lucrăm împreună la realizarea proiectului Porţile de Fier III. Am vorbit deja cu companii care sunt interesate de acest mare proiect şi este necesar ca România să facă parte dintr-un proiect atât de important şi de mare”, declara Zorana Mihajlovic în septembrie 2021, în cadrul unei reuniuni ministeriale a Parteneriatului pentru Cooperarea Transatlantică care a avut loc la Varşovia.
În trecut au mai existat discuţii pentru alte hidrocentrale pe Dunăre, care să fie realizate în parteneriat cu Bulgaria, însă discuţiile cu partea bulgară nu au mai avansat din cauza dezinteresului vecinilor noştri.