Vești bune vin de la medicii din Oradea pentru tânărul pompier rănit grav în accidentul cumplit produs vineri pe DN 6, în județul Mehedinți. Cadrele medicale au anunțat că pacientul a trecut cu bine peste perioada critică și se află acum în afara oricărui pericol.
Tânărul, angajat al Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mehedinți, rămâne însă internat sub atentă supraveghere medicală, iar săptămâna viitoare va fi supus unei intervenții chirurgicale la membrul inferior, după ce a suferit trei rupturi de os în urma impactului devastator.
Transferul său către Oradea a fost o adevărată cursă contra cronometru. Vineri seara, medicii au încercat să îl transporte cu elicopterul SMURD, însă furtuna puternică din Mehedinți a obligat aeronava să se întoarcă din drum. În cele din urmă, a fost mobilizată de urgență o ambulanță, care l-a transportat rapid către unitatea medicală.

Și starea tinerei aflate în mașină alături de pompier s-a îmbunătățit. Internată la Craiova în stare extrem de gravă, femeia s-a trezit din comă în urmă cu puțin timp, potrivit surselor medicale. Ea a ajuns la spital cu multiple traumatisme cranio-cerebrale și fracturi costale multiple.
Cei doi au fost implicați în gravul accident produs vineri pe DN 6, după ce un polițist de 37 de ani, angajat al Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți, aflat la volanul unui BMW X5, ar fi efectuat o depășire pe linie continuă. La revenirea pe banda de mers, autoturismul a derapat și a intrat violent în mașina condusă regulamentar de tânărul pompier. Polițistul și-a pierdut viața în urma impactului devastator.















