O înregistrare audio recent difuzată pe România TV aduce în prim-plan o poveste care pare desprinsă dintr-un thriller politic. Sebastian Ghiță, patronul postului susține că s-a întâlnit în decembrie 2021 la Belgrad cu Călin Georgescu, candidatul la prezidențialele din 2024, pentru a-i oferi sprijin în campanie. În înregistrare, Ghiță povestește despre întâlnirea de două-trei ore, despre discuții despre sprijin extern și relații cu foști ofițeri și chiar cu Rusia:
„Mi-a zis că țara se va întoarce spre el. L-au sprijinit cu bani și relații…Ceva făcea el acolo în Serbia, cu sârbi, ruși. Acum ceva timp a început o ancheta a unei comisii americane care verifică legăturile lui CG ăsta cu rușii, dacă a primit finanțare de la ei…mie mi-e clar că e conectat și că probabil ăia l-au susținut cu bani, cu relații.”, spune Ghiță.

Însă, explicația lui Georgescu, oferită ulterior la Realitatea, răstoarnă complet scenariul. El confirmă întâlnirea, dar susține că scopul său a fost exact opusul: „M-am văzut cu Sebastian Ghiță la Belgrad și i-am cerut ajutorul cu un singur scop: să nu mi-l dea! A fost o strategie, m-am văzut cu șapte-opt ca el. Era un singur risc: să îmi dea ajutorul.”
Potrivit lui Georgescu, întâlnirile au făcut parte dintr-o strategie calculată, menită să inducă în eroare instituțiile statului și să creeze impresia că nu dispune de resurse financiare externe: „M-am dus special să mă întâlnesc cu Ghiță. Era riscul să-mi dea bani, dar eram convins că nu voi primi nimic. Și atunci sistemul a intrat în stare de șoc.”
Cu toate acestea, susținătorii lui Georgescu sunt de neclintit și spun că nu renunță la susținerea acestuia.
,,Și chiar dacă e cu rușii…eu tot îl susțin. Să vină ei să facă schimbarea, dacă alții nu au făcut-o până acum”, a scris o susținătoare din București.
,,Asta e, toți avem prietenii în lumea asta. Eu îl susțin în continuare așa cum este el. Nu știu prea multe despre ce au făcut rușii când au venit în România, dar sigur domnul Călin are dreptate când spune că ei ne pot ajuta să facem schimbarea” , a completat un alt susținător din Ialomița.
Între înregistrări audio, strategii și declarații contradictorii, rămâne întrebarea: cât de mult a fost adevăr și cât teatru în politica românească? O poveste care împletește mister, influențe externe și percepția publică, lăsând cititorul să decidă singur adevărul.













