Greva angajaților din Direcția de Sănătate Publică Mehedinți blochează întreaga activitate la nivelul instituției. Nemulțumiți de faptul că nu le-au fost rezolvate problemele ridicate, aceștia continuă protestele.
” Având în vedere faptul că nu au fost soluționate cerințele protestului la care participă atât angajații afiliați la sindicate cât și cei neafiliați, prin prezenta, vă anunțăm că începând cu data de 08.12.2023, nu vom efectua plățile pentru acțiuni de sănătate din cadrul unităților sanitare din rețeaua administrației publice locale (U.P.U/C.P.U, cheltuieli personale ale medicilor rezidenți, dispensare TBC, cabinete planing, cabinet medicină sportivă), precum și plățile pentru finanțarea asistenței medicale desfășurate în cabinetele medicale din unitățile de învățământ, asistență medicală comunitară, pentru programele naționale de sănătate și acțiuni prioritare (A.T.I și AP-AVC), nu vom primi documentele justificative și facturi de la medicii de familie.
De asemenea, nu vom elibera documentele privind prelungirea activității peste vârsta de pensionare, nu vom elibera autorizații sanitare de funcționare, certificarea conformității, negații, vize anuale, asistență de specialitate, puncte de vedere solicitate în C.A.T, cod de parafă, formulare cu regim special pentru medici, autorizații de liberă practică și nu vom distribui vaccinuri către medicii de familie”, transmit greviștii.
Inclusiv verificările în ceea ce privește calitatea apei, suspendate. Un real pericol pentru consumatori. Și relația cu publicul este afectată de grevă.
” Nu vom efectua activitățile de control în sănătate publică și nu vom monitoriza calitatea apei la nivelul județului Mehedinți.
Suspendăm activitatea cu publicul, depunerea de documente și solicitările se vor face exclusiv electronic.
Menționăm că vom deservi doar urgențele, iar toate petițiile vor fi rezolvate la termenul maxim”, este mesajul ferm al protestatarilor.