Niciun comentariu

Noile taxe rutiere, amânate până la 1 iulie 2026. Legea a fost promulgată

Șoferii din România primesc o veste importantă chiar la început de an. Președintele României, Nicușor Dan, a semnat decretul de promulgare a legii prin care se amână aplicarea noilor tarife rutiere pe rețeaua de drumuri naționale. Măsura mută termenul de intrare în vigoare de la 1 ianuarie 2026 la 1 iulie 2026.

Decizia, luată anterior de Guvern prin ordonanță de urgență, a fost publicată în Monitorul Oficial și vine în sprijinul milioanelor de șoferi care ar fi fost nevoiți să suporte costuri suplimentare încă de la începutul anului.

De ce au fost amânate noile taxe rutiere

Potrivit explicațiilor oferite de Executiv, prorogarea termenului este necesară pentru implementarea etapizată a Sistemului de Tarifare Rutieră Electronică din România (STRR). Autoritățile susțin că infrastructura tehnică nu este încă pregătită pentru aplicarea completă a noilor reguli.

„Dispozițiile se referă la aplicarea rovinietei asupra tuturor categoriilor de vehicule înmatriculate care circulă pe rețeaua de drumuri naționale din România, la aplicarea TollRo – tariful de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România și a STRR”, au precizat oficialii guvernamentali.

Totodată, STRR trebuie să ofere funcționalități similare sistemelor de taxare rutieră electronică din statele membre ale Uniunii Europene și să fie integrat în Serviciul European de Tarifare Rutieră (SETRE).

sursa foto: Digi 24

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!