Niciun comentariu

ACCIDENT ÎN DROBETA-TURNU SEVERIN, PATRU VICTIME, LA SPITAL

Un accident rutier a avut loc în această după amiază în Drobeta-Turnu Severin, pe Calea Craiovei. Trei echipaje de pompieri au intervenit cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, dotată cu modul de prim-ajutor, și o ambulanță SMURD.

Totodată, la locul evenimentului au fost mobilizate și trei echipaje SAJ.

În accident, au fost implicate cinci persoane, care au fost evaluate medical de către paramedicii SMURD și echipajele SAJ. Patru dintre acestea, conștiente și cooperante, au necesitat îngrijiri medicale, ulterior fiind transportate la spital.” Transmite ISU Mehedinți

Pompierii militari au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la autoturismele implicate în accident. Ancheta poliției va stabili împrejurările în care a avut loc accidentul, precum și cine se face vinovat de producerea acestuia. 

S-ar putea să îți placă și:

Tags: accident, calea craiovei, drobeta turnu severin, restartnews

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed