Niciun comentariu

132 de ani de la înființarea Jandarmeriei Rurale. Jandarmii mehedințeni marchează momentul prin activități sportive

Astăzi, 1 septembrie 2025, se împlinesc 132 de ani de la înființarea Jandarmeriei Rurale, structură creată prin „Legea pentru organizarea Gendarmeriei Rurale”, promulgată la 1 septembrie 1893 de către Regele Carol I. Legea a instituit un corp de ordine cu structură militarizată, prezent în toate localitățile rurale, menit să asigure siguranța publică, menținerea ordinii și respectarea legilor.

Primele mențiuni despre jandarmii mehedințeni datează însă din 30 iunie 1864, când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat Ordonanța de înființare a Inspectoratului 2 Craiova, din care făcea parte și Escadronul 4 Turnu Severin. Prin decretul regal din 1893, semnat de Carol I, pe aceste meleaguri a fost constituită Compania de Jandarmi Mehedinți, cu un efectiv de 51 de jandarmi.

Până în anul 1998, această dată era celebrată drept Ziua Jandarmeriei Române, însă ulterior, prin noua lege de organizare și funcționare a Jandarmeriei, ziua oficială a armei a fost stabilită la 3 aprilie, pentru a marca promulgarea în 1850 a „Legiuirii pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi” de către domnitorul Grigore Alexandru Ghica.

Pentru a celebra acest moment important din istoria instituției, Jandarmeria Mehedinți organizează în cursul acestei săptămâni o serie de activități sportive între cadrele unității, menite să întărească spiritul de echipă și să marcheze tradiția acestei arme.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!