Furtuna și vijeliile au trecut, însă oamenii au rămas cu pagubele. Acoperișul unei pensiuni din Drobeta Turnu Severin a fost smuls în timpul codului roșu de vreme rea, de noaptea trecută, căzând într-o cameră unde erau cazați oaspeții.
„Vă prezentăm una dintre camerele afectate în urma furtunii de noaptea trecută. Este distrusă aproape în totalitate. Nu se mai poate alege nimic din această încăpere. S-a desprins tot acoperișul, vata este udă, patul și mobila sunt distruse și nu se mai poate face nimic decât recondiționare totală – nu se mai poate caza, aici, cineva în viitorul apropiat. Furtuna a fost puternică. Pagubele cred că se ridică la 30.000 euro. În jurul 00.30, am primit mesaj RO-Alert, însă nu ne putem pune cu natura. Am simțit cum se clătina podul și acela a fost momentul în care s-a desprins acoperișul și a început să plouă pe casa scării. Ploua și în câteva camere, plus în camera în care a căzut acoperișul. Casa scării este afectată, iar în alte camere, sunt pagube minore. Am asigurare pe imobil și sper ca asigurarea să ne ajute cu remedierea problemelor, pentru că, altfel, vom avea probleme în desfășurarea actvității. În acest moment, o să oprim activitatea, pentru că nu vreau să pun în primejdie viața eventualilor oaspeți pe care i-am putea primi. Prefer să ținem închis până la remedierea problemei.”, povestește Bogdan Ploscaru, reprezentant al pensiunii afectate.
Pe parcursul nopții, apa a pătruns în majoritatea încăperilor de la etajele superioare, ajungând în instalațiile electrice. Pensiunea a fost decuplată de la curentul electric. Activitatea unității va fi suspendată pe parcursul reabilitării.
„A venit o viitură puternică, a luat acoperișul și atunci, a început dezastrul: ploaia a ajuns pe casa scării, în camera afectată, pe holuri, absolut peste tot. Ne-am speriat foarte tare. Se putea întâmăpla o tragedie. Peste tot, era numai apă și se putea produce și scurtcircuit pentru că apa prătrunsese la tablourile electrice. Am rămas fără curent.”, povestește o reprezentantă a unității.
Drobeta Turnu Severin s-a aflat, timp de o oră, sub avertizare cod roșu de vreme rea, timp în care au fost create pagube materiale însemnate.
„Ca urmare a avertizărilor de tip cod roșu, nopatea trecută, în dispeceratul ISU Mehedinți, au fost înrgistrate 68 de apeluri, prin care se solicita intervenția echipajelor operative. Astfel, au fost înregistrate efecte negative în 18 localități. A fost afectate 3 strcuturi de acoperiș, dislocate sau căzute pe autoturisme, 6 autoturisme au fost avariate și 28 de copaci au căzut pe carosabil, blocând circulația rutieră. Pentru asigurarea unui răspuns prompt în cazul înregistrării unir situații deosebite, a fost activată și grupa operativeă a ISU Mehedinți. Pentru gestionarea optimă a posibilelor situații de urgență, generate de fenomenele meteorologice prognozate, la ordinului prefectului, s-a activat Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției, cu reprezentanți ai ISU, IPJ, IJJ, STPT, la sediul ISU Mhedinți. Pentru fenomenele meteorologice cod roșu, care au fost prognozate pentru noaptea trecută, s-au emis două mesaje RO-Alert.”, declară purtătorul de cuvânt al ISU Mehedinți, sg. maj. Daniela Înțeleptu.
Inclusiv la această oră, multe localități din Mehedinți nu au curent, după furtuna de noaptea trecută.