Festivalul s-a desfășurat în acest sfârșit de săptămână în frumoasa zonă de munte a județului Mehedinți, Ponoarele.
Evenimentul a început cu hora satului, vineri seara, iar sâmbătă a avut loc parada portului popular, unde au participat copii din mai multe comune din zona cea mai încărcată de tradiții a județului, zona de munte.
Tot în cadrul festivalului au fost și probele concursului de folclor. Interpreți din mai multe județe ale țării au evoluat în Amfiteatrul de lângă Podul lui Dumnezeu. Concursul, aflat la cea de-a XVIII-a ediție fiind o rampă de lansare pentru cei care, prin vocile lor, vor să promoveze cântecul popular.

Artiști de folclor ai zonei au susținut recitaluri, acompaniați de Ansamblul Profesionist “Danubius”, spre încântarea publicului numeros prezent. Invitații speciali ai evenimentului, Olguța Berbec și Remus Novac, au creat o atmosferă de distracție, cum îi place românului.
” Festivalul Național de Folclor “Ponoare, Ponoare” și-a desemnat duminică seara laureații de anul acesta, fiind peste 10 concurenți ale căror prestații au fost apreciate de juriu.
Trofeul “Ponoare, Ponoare” a plecat la Botoșani anul acesta și a fost câștigat de Sabrina Aiacoboaie. Vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru, a fost alături de câștigători. Felicitări premianților și celorlalți concurenți care au urcat pe scenă! Mult succes în carierele care li se deschid! Felicitări primarului comunei Ponoarele, Georgică Pătrașcu, colegilor de la Centrului Cultural “Nichita Stănescu” și tuturor celor care au contribuit la organizarea celei de-a XVIII-a ediții a Festivalului Național de Folclor “Ponoare, Ponoare”!”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Evenimentul a fost organizat de Primăria și Consiliul Local al comunei Ponoarele, alături de Consiliul Județean Mehedinți, prin Centrul Cultural ” Nichita Stănescu”. Festivalul a ajuns la onorabila ediție cu numărul XVIII, o bucurie pentru locuitorii zonei, dar și pentru vizitatori.












