Traficul rutier s-a aglomerat rapid în zona accidentului produs pe DN6, la Taverna Sârbului. S-au format cozi kilometrice atât în direcția Orșova, cât și pe centura municipiului Drobeta-Turnu Severin, după ce circulația a fost blocată pe ambele sensuri.
Potrivit declarațiilor șoferului autoturismului, accidentul s-ar fi produs după ce motociclistul nu ar fi păstrat distanța corespunzătoare și ar fi frânat brusc. În urma manevrei, motocicleta ar fi intrat în autoturismul aflat în fața sa, condus de un tânăr. Cele două persoane aflate pe motocicletă au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.
,,În urma accidentului au rezultat două victime, conștiente și cooperante, transportate la UPU de ambulanțele SAJ și SMURD.
Pompierii au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la locul evenimentului.”, a transmis ISU Mehedinti.
Șoferii care tranzitează zona sunt sfătuiți să evite, pe cât posibil, sectorul de drum afectat și să aleagă rute alternative, întrucât traficul se desfășoară cu dificultate.















