Intervenție a pompierilor, în această după-amiază, în localitatea Magheru, comuna Breznița-Ocol, unde vegetația uscată a fost cuprinsă de flăcări.
La fața locului au fost mobilizate progresiv două autospeciale de stingere și un ATV din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta-Turnu Severin, pentru limitarea și lichidarea incendiului.

Intervenția este în desfășurare, pompierii acționând pentru stingerea focarelor și pentru împiedicarea propagării flăcărilor către alte suprafețe.
În această perioadă, vegetația uscată se poate aprinde și poate favoriza extinderea rapidă a incendiilor, în special pe fondul temperaturilor ridicate și al vântului.
















