Incendiul de vegetație izbucnit ieri în localitatea Bârda a transformat câmpurile într-un adevărat infern. Sub un soare arzător și la temperaturi de peste 40 de grade, pompierii au luptat ore întregi pentru a opri flăcările care amenințau gospodăriile oamenilor.
În mijlocul fumului și al focului, printre epuizare și pericol, salvatorii au observat un cățel prăbușit la pământ, fără putere și complet speriat.

Deși fiecare secundă conta în lupta cu incendiul, s-au oprit, i-au oferit apă din rezerva lor și l-au scos din zona de pericol.
Este o imagine care spune mai mult decât o mie de cuvinte. În timp ce se luptau cu flăcări mai înalte decât ei, pompierii au găsit puterea și compasiunea de a salva o viață nevinovată.

Din păcate, astfel de intervenții sunt tot mai dese, iar multe dintre ele sunt provocate de incendieri necontrolate sau de neglijență. În spatele fiecărui incendiu se află oameni care își pun viața în pericol, animale care rămân captive în calea focului și comunități întregi care trăiesc cu teama că își pot pierde tot ce au.
Un singur gest iresponsabil poate declanșa o tragedie. Fiți responsabili! Protejați natura, animalele și viețile celor care intervin pentru a le salva.















