Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a fost ținta unui atac cibernetic de tip ransomware, produs în cursul zilei de astăzi, 29 iulie. Atacul a afectat mai multe stații de lucru și servere ale instituției, iar autoritățile au activat imediat măsurile de securitate pentru limitarea impactului.
Potrivit ANP, echipa IT a solicitat de urgență sprijinul Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC), specialiștii celor două instituții izolând fizic echipamentele afectate și lucrând la remedierea situației. Totodată, în cursul zilei va fi depusă o plângere penală la DIICOT, care va investiga atacul informatic.
Ca măsură de precauție, au fost suspendate temporar mai multe servicii informatice, printre care IMS Web, platforma Infokiosk, serviciul de telefonie destinat persoanelor private de libertate, portalul pentru programarea vizitelor, conexiunile VPN dintre unități și site-ul oficial al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
În urma incidentului, transferurile persoanelor private de libertate între penitenciare au fost suspendate, fiind permise doar situațiile excepționale. De asemenea, în zilele următoare, prezentarea deținuților la instanțele de judecată se va realiza, acolo unde este posibil, prin sistem de videoconferință.
Pentru a reduce efectele atacului asupra persoanelor private de libertate, ANP a anunțat o serie de măsuri provizorii. Deținuții vor putea efectua zilnic apeluri telefonice de până la cinci minute către ultimele numere apelate înainte de incident, vizitele vor fi programate telefonic sau direct la ghișeele penitenciarelor, cumpărăturile vor fi organizate prin metode alternative, iar cererile și petițiile vor fi depuse în format fizic. Totodată, aplicarea recompenselor care presupun ieșirea temporară din penitenciar va fi amânată până la remedierea situației.
Administrația Națională a Penitenciarelor precizează că ancheta este în desfășurare, iar noi informații vor fi comunicate pe măsură ce investigațiile avansează și sistemele informatice vor fi repuse în funcțiune.















