Peerfect32 Articol
Medlife articol

Elevii Colegiului Național „Traian” din Drobeta-Turnu Severin au câștigat marele premiu la Festivalul Boovie. Distincția le-a fost înmânată de primarul general al Capitalei

Elevii claselor IX-X de la Colegiul Național „Traian” din Drobeta-Turnu Severin au câștigat marele premiu al Festivalului Internațional Boovie 2026, una dintre cele mai apreciate competiții educaționale din România. Premiul, în valoare de 5.000 de lei, le-a fost înmânat chiar de primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, în cadrul Galei desfășurate în Piața George Enescu din București.

Trailerul realizat de elevii severineni a fost inspirat din volumul „Violonista”, impresionând juriul competiției prin creativitate, originalitate și calitatea producției. Festivalul Boovie, ajuns anul acesta la cea de-a XI-a ediție, a reunit peste 5.000 de elevi din întreaga țară, organizați în aproximativ 500 de echipe.

,,Echipa claselor a V-a de la Colegiul Național „Traian”, MTW (More Than Words), a luat premiul I la secțiunea Boovie Kids a Festivalului Internațional de book-trailere Boovie, premiu special pentru scenariu și premiul juriului pentru scenografie. Componența echipei: Golea Ionuț Rodin, Pigui Edan Nicholas, Ilea, Nectaria Ioana, Istodor Ilinca, Nicolicescu Natalia, Cernescu Sofia Elena, Ivănuș Sofia, Bădeț Andrei,
Tuligă Vlad Zian, Zoican Ana.”, au transmis reprezentanții liceului severinean.

Participanții au avut misiunea de a transforma cărți cunoscute în trailere cinematografice, trecând prin toate etapele unui proiect de film: lectură, adaptarea scenariului, regie, interpretare și montaj.

Cred că este, de departe, cea mai tare idee de festival despre care am auzit vreodată! (…) Îmi doresc ca Bucureștiul să devină cel mai creativ oraș din Europa. Avem acest potențial! E într-atât de valoros, încât mi-ar plăcea să îl adoptăm și să-l facem mare și de referință”, a declarat edilul Capitalei.

În total, în cadrul Galei Boovie au fost acordate 16 premii, câte două pentru fiecare dintre cele opt categorii de concurs, însă trofeul cel mare a ajuns la Drobeta-Turnu Severin.

Perfect32 Sidebar
Medlife sidebar
Rent a car

Tags: Bravo, colegiul national traian, copii, educatie, excelenta, Festival de film, Liceu din Severin, mehedinti, Traianiștii sunt pe podium la film

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!