Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta-Turnu Severin intervin, în aceste momente, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în localitatea Schela Cladovei.
Potrivit primelor informații, incendiul se manifestă în două focare, iar din cauza vântului puternic există un risc ridicat ca flăcările să se extindă către locuințele din apropiere.

La fața locului acționează trei autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta-Turnu Severin, echipajele depunând eforturi pentru localizarea și lichidarea incendiului, precum și pentru protejarea gospodăriilor aflate în pericol.
Misiunea este în desfășurare, iar autoritățile monitorizează permanent evoluția situației. Vom reveni cu informații pe măsură ce acestea vor fi disponibile.















