Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, legea care reglementează Programul Național de Accesibilizare a Locuințelor „Lift pentru viață”. Actul normativ permite finanțarea instalării de lifturi sau a unor soluții alternative de accesibilizare în blocurile cu trei sau mai multe niveluri supraterane construite fără ascensor, cu scopul de a facilita accesul persoanelor vârstnice, al celor cu dizabilități și al persoanelor cu mobilitate redusă.
Programul, coordonat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, se va aplica la nivel național pentru condominiile eligibile. Sunt exceptate clădirile clasate sau aflate în curs de clasare ca monumente istorice, precum și blocurile încadrate în clasele de risc seismic RsI și RsII. Potrivit inițiatorilor, în România există aproximativ 88.000 de blocuri cu trei și patru etaje fără lift, în care locuiesc aproape 3,8 milioane de persoane.

Senatorul PSD de Mehedinți, Liviu Mazilu, a salutat adoptarea legii, subliniind că aceasta reprezintă un pas important pentru milioanele de români care locuiesc în blocuri fără lift. „Este un pas important pentru milioanele de români care locuiesc în aproximativ 90.000 de blocuri cu trei și patru etaje, fără lift. Pentru mulți dintre ei – în special seniori și persoane cu dizabilități – această lege înseamnă șansa la o viață mai demnă, fără riscul de a rămâne izolați în propriile locuințe. Știm că implementarea unui program național de asemenea amploare va necesita timp, dar era esențial ca primul pas să fie făcut: adoptarea cadrului legislativ care permite demararea acestui proiect”, a declarat Liviu Mazilu, precizând că inițiativa legislativă a fost promovată de senatorul Robert Cazanciuc.
Pentru mii de seniori și persoane cu dizabilități, câteva etaje fără lift înseamnă mai mult decât un inconvenient.

,,Da, implementarea va dura. Dar fără această lege, nu ar fi existat nici șansa de a începe. Mai mult, în urma discuțiilor purtate în procesul legislativ, există perspectiva finanțării europene în viitorul exercițiu financiar.”, a completat și senatorul PSD Mehedinți, Oana Buzatu.
Investițiile vor fi derulate prin intermediul autorităților locale, iar finanțarea va proveni din fonduri europene, bugetul de stat și bugetele locale, cu posibilitatea utilizării și a altor surse legal constituite. Pe lângă instalarea de lifturi, programul permite realizarea unor soluții alternative, precum platforme elevatoare, scări mecanizate sau rampe de acces, în funcție de configurația fiecărei clădiri.
Asociațiile de proprietari vor putea solicita includerea în program, însă lucrările nu vor fi realizate automat pentru toate blocurile eligibile. Primăriile vor gestiona documentația, identificarea soluțiilor tehnice și implementarea proiectelor, în limita fondurilor disponibile, iar după finalizarea lucrărilor costurile de exploatare, întreținere și revizie vor reveni asociațiilor de proprietari.















