Municipiul Târgu Jiu se pregătește pentru una dintre cele mai importante investiții din ultimii ani. Primăria a anunțat începerea lucrărilor la primele două pasaje subterane pietonale din zona centrală, după ce contractele de execuție au fost deja semnate.
Este vorba despre pasajele care vor fi construite în fața Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” și în zona magazinului Parâng (Romarta), iar ordinul de începere a lucrărilor este estimat pentru data de 15 iulie.
În același timp, cel de-al treilea pasaj, care va fi realizat în zona Pieței Mari, se află în procedură de licitație.
Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat că proiectul va transforma radical zona centrală a orașului și a cerut cetățenilor răbdare în perioada în care vor exista restricții de trafic.
„Vorbim despre trei pasaje subterane, iar primele două contracte au fost deja semnate. Știm că lucrările vor crea un disconfort temporar pentru șoferi și pietoni, dar rezultatul final va schimba semnificativ această zonă.
Imaginați-vă ce înseamnă zona ultracentrală a municipiului Târgu Jiu cu aceste trei pasaje pietonale, ce înseamnă să nu mai avem semafoare, ci doar sensuri giratorii, iar toți pietonii care ajung în această zonă să poată să treacă de pe o parte pe alta doar prin aceste căi de rulare pietonale. Noi ne dorim ca în 2027 aceste pasaje să fie finalizate”, a declarat edilul.
La rândul său, viceprimarul Bogdan Bejinaru a precizat că autoritățile încearcă să reducă la minimum perioada în care circulația va fi afectată.
„Constructorul își dorește ca într-o perioadă de maximum șase luni să turnăm placa și să redăm circulația pe bulevard, astfel încât disconfortul să fie redus cât mai mult”, a spus acesta.
Cele trei pasaje vor avea o suprafață totală de aproximativ 6.000 de metri pătrați și vor fi dotate cu lifturi, sisteme de climatizare și ventilare, grupuri sanitare, dar și spații destinate expozițiilor, galeriilor de artă sau altor evenimente culturale.
Valoarea totală a investiției este de aproximativ 60 de milioane de euro, fondurile fiind obținute prin Programul Operațional Regional.
sursa: gorjeanul















