Organizația de Femei Social-Democrate din Drobeta-Turnu Severin are, începând de acum, o nouă conducere. Alexandra Di Battista a fost aleasă președinte al OFSD Drobeta-Turnu Severin în cadrul Conferinței de Alegeri a organizației, primind votul de încredere al colegelor sale.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai conducerii PSD Mehedinți, ai organizației municipale și ai administrației locale, fiind prezentat drept un moment important pentru viitorul organizației.

La conferință au participat președintele PSD Mehedinți, Aladin Georgescu, prim-vicepreședintele PSD Mehedinți și președintele Organizației Municipale PSD Drobeta-Turnu Severin, Marius Screciu, președintele OFSD Mehedinți, Tania Lăin, senatorul Oana Buzatu și viceprimarul municipiului Drobeta-Turnu Severin, Cristian Mură.
Odată cu alegerea Alexandrei Di Battista, a fost stabilit și noul birou de conducere al organizației.
„Alexandra Di Battista a primit încrederea colegelor sale și a fost aleasă președinte al OFSD Drobeta-Turnu Severin, iar noua echipă de conducere este pregătită să demareze proiecte pentru oameni și să aducă un plus de implicare.
O felicit pe Alexandra pentru rezultatul obținut! Sunt convins că va construi o organizație puternică și aproape de oameni.
Mult succes, Alexandra!”, a transmis președintele PSD Mehedinți, Aladin Georgescu.
Noua conducere își propune ca în perioada următoare să dezvolte proiecte și inițiative care să contribuie la creșterea implicării femeilor în viața publică și în activitatea comunității locale.















