În noaptea de 16 spre 17 mai 2026, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți au desfășurat o amplă acțiune pentru creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor de circulație.
Acțiunea s-a desfășurat cu efective mărite, oamenii legii verificând 47 de autovehicule și legitimând 61 de persoane.
În urma controalelor efectuate în trafic, polițiștii au aplicat 7 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea legislației rutiere și au constatat 2 infracțiuni.

Totodată, ca măsuri complementare, au fost reținute două permise de conducere pentru abaterile constatate.
Pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise, polițiștii au efectuat 16 testări cu aparatura din dotare, toate rezultatele fiind negative.
Reprezentanții IPJ Mehedinți transmit că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul fiind prevenirea comportamentelor periculoase în trafic și menținerea unui climat de siguranță pentru toți participanții la trafic.















