Un nou pas spre educația viitorului a fost făcut la unul dintre cele mai prestigioase licee din județul Mehedinți, prin sprijinul oferit de Guvernul Japoniei pentru modernizarea infrastructurii educaționale. Printr-un grant nerambursabil finanțat din Fondul de Contrapartidă al Guvernului Japoniei, Colegiul Național ,,Traian” din Drobeta-Turnu Severin, beneficiază de dotarea unui laborator ultramodern de Informatică și Tehnologia Informației, un proiect care deschide noi oportunități pentru elevii pasionați de tehnologie și performanță.
Vizita oficială a reprezentanților Ambasadei Japoniei în România și ai Ministerului Educației a marcat un moment de referință pentru comunitatea școlară, confirmând importanța investițiilor în educație și în formarea competențelor digitale ale noilor generații.

„Ieri am avut onoarea de a primi vizita domnului Hiroshi Kudo, consilier adjunct al Șefului Misiunii în Ambasada Japoniei din România și a doamnei Merima Petrovici, director al Unității de Implementare a Proiectelor Finanțate din Fonduri Structurale în cadrul Ministerului Educației și Cercetării, alături de domnul Cristian Harcău, Inspector Școlar General al I.Ș.J. Mehedinți, în școala noastră, un moment deosebit ce marchează un pas important spre educația viitorului.
Sprijinul acordat pentru dotarea unui laborator de Informatică și Tehnologia Informației prin proiectul finanțat din Fondul de Contrapartidă prin grant nerambursabil subvenționat de Guvernul Japoniei -„Promovarea și susținerea excelenței în educație prin dezvoltarea competențelor în disciplina Tehnologia Informației” înseamnă mult pentru elevii noștri care au acces la resurse moderne și oportunități reale de dezvoltare în domeniul tehnologiei. Mulțumim pentru încredere și pentru contribuția valoroasă la formarea noii generații!”, au transmis reprezentanții liceului.
Investiția reprezintă mai mult decât o simplă modernizare a unui laborator: este o investiție în viitor, în performanță și în șansa elevilor din Mehedinți de a învăța la standarde internaționale, cu tehnologie de ultimă generație și acces la educație digitală de calitate.













