Niciun comentariu

PSD anunță „lacăt de siguranță” pe companiile statului până în 2027

O inițiativă legislativă care vizează protejarea companiilor de stat a fost adoptată recent, prevederea principală fiind suspendarea până la 31 decembrie 2027 a vânzării accelerate a acțiunilor deținute de stat în societăți profitabile.

Potrivit senatorului de Mehedinți, Oana Buzatu, măsura are rolul de a proteja interesele economice ale României și de a preveni înstrăinarea unor active strategice în condiții netransparente.

Oana Buzatu, senator PSD Mehedinți

Am votat astăzi, alături de colegii mei, propunerea pentru protejarea intereselor naționale, prin care am blocat până la 31 decembrie 2027 vânzarea accelerată și netransparentă a acțiunilor statului în companiile profitabile”, a declarat senatorul.

Aceasta a subliniat că decizia vine în contextul unor îngrijorări legate de posibile privatizări rapide, fără suficiente garanții privind transparența și beneficiul public. „Prin această lege, punem un lacăt de siguranță pe bunurile statului, ca să fim siguri că nimeni nu le înstrăinează în grabă și în secret”, a mai precizat Oana Buzatu.

Inițiativa legislativă urmărește menținerea controlului statului asupra unor sectoare considerate esențiale și asigurarea faptului că eventualele decizii privind aceste active vor fi luate într-un cadru clar și transparent.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!