Peerfect32 Articol
Medlife articol
Niciun comentariu

Guvernul a aprobat 114.000 de bilete de tratament balnear în 2026 pentru pensionari și persoane eligibile

Guvernul a aprobat acordarea a aproximativ 114.000 de bilete de tratament balnear în anul 2026, prin Casa Națională de Pensii Publice, destinate pensionarilor și altor categorii eligibile.

Potrivit Ministerului Muncii, suma alocată în bugetul asigurărilor sociale de stat pentru această măsură este de 410 milioane de lei.

„Mă bucur că am reuşit să aprobăm în Guvern acordarea biletelor de tratament balnear. Pentru mulţi pensionari este o nevoie reală: acces la recuperare, la tratamente pe care altfel nu şi le-ar permite. Este un sprijin concret, care contează în viaţa de zi cu zi. Continuăm şi anul acesta să susţinem această măsură, cu grijă pentru cei care au cea mai mare nevoie de ele”, a declarat Petre-Florin Manole, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, citat în comunicat.

Durata unei serii de tratament balnear este de 16 zile, iar perioada efectivă de tratament este de 12 zile.

Pot beneficia de aceste bilete pensionarii și asigurații sistemului public de pensii, dar și persoanele care se încadrează în prevederile unor legi speciale. De asemenea, soțul sau soția unei persoane asigurate ori pensionare poate beneficia de bilet, cu plata integrală, chiar dacă nu este asigurat/ă în sistemul public.

Cel mult 15% din numărul total al biletelor va fi acordat gratuit unor categorii speciale, precum beneficiarii legilor cu caracter reparatoriu sau persoanele încadrate în sistemul de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale.

Peste 50.000 de bilete vor fi asigurate în unitățile de tratament balnear aflate în proprietatea Casei Naționale de Pensii Publice, iar restul vor fi distribuite în alte unități de profil, prin contracte încheiate conform legii.

Băile Felix. Captură video Digi24

Perfect32 Sidebar
Medlife sidebar
Rent a car

Tags: ajutor social, bilete tratament balnear, Casa Nationala de Pensii, guvern, Ministerul Muncii, Pensionari, recuperare medicală, restartnews, romania, sprijin pensionari

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!