Simularea națională a Evaluării Naționale la Limba și Literatura Română s-a desfășurat astăzi în județul Mehedinți, însă nu toți elevii au participat la testare.
În cazul Școlii Gimnaziale nr. 3 din cadrul Colegiului Tehnic „Decebal” din Drobeta-Turnu Severin, aproximativ 30 de elevi nu s-au prezentat la simulare. Aceștia erau arondați centrului de examen organizat la Școala Gimnazială „Constantin Negreanu”, unde ar fi trebuit să susțină proba.

Absența elevilor vine în contextul boicotului anunțat la nivel național de cadrele didactice, mai mulți profesori din țară declarând că nu vor participa la organizarea simulărilor Evaluării Naționale.
La nivelul județului Mehedinți au fost organizate 10 centre de examen, dintre care cinci în municipiul Drobeta-Turnu Severin. În majoritatea unităților de învățământ, simularea s-a desfășurat conform calendarului stabilit.

”Au fost organizate 10 centre de examen și au fost prezenți 1564 de elevi din 1773 înscriși.” A declarat Dan Ivănel, inspector școlar adjunct IȘJ Mehedinți.
Potrivit sindicatelor din educație, peste 1.000 de profesori din Mehedinți au semnat că nu vor participa la organizarea simulărilor, în semn de protest.













