Guvernul României a convocat o ședință de urgență la Palatul Victoria pentru a identifica soluții privind repatrierea cetățenilor români blocați în Orientul Mijlociu, în contextul conflictului din regiune.
Ședința este condusă de premierul Ilie Bolojan și reunește viceprim-miniștrii și reprezentanți ai mai multor ministere, printre care Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Transporturilor, Ministerul Economiei, Ministerul Apărării și Ministerul Finanțelor.
În paralel, la Ministerul Afacerilor Externe a fost activată o celulă de criză pentru gestionarea situației românilor aflați în zona de conflict.
Potrivit informațiilor oficiale, cursele speciale destinate repatrierii a peste 300 de români au fost reprogramate pentru seara acestei zile. Inițial, zborurile erau programate pentru luni dimineață, însă sosirea în Cairo a grupurilor de români care urmează să fie îmbarcate a înregistrat întârzieri.
Cetățenii români urmează să fie evacuați din Israel către Egipt, iar la Cairo vor fi preluați de o echipă consulară trimisă de Ambasada României. De acolo, aceștia vor fi aduși în țară cu avioane ale companiei TAROM.
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a anunțat că pe durata activării celulei de criză vor fi organizate conferințe de presă pentru a asigura informarea corectă și la timp a cetățenilor români.
Totodată, oficialul a făcut apel la românii aflați în zona de conflict să își transmită datele de contact către oficiile consulare.
Până duminică seara, autoritățile române au înregistrat peste 1.060 de solicitări de asistență din partea cetățenilor români aflați în regiune, cu excepția Emiratelor Arabe Unite.
Situația tensionată din Orientul Mijlociu afectează și traficul aerian. Oficialii Aeroportului Internațional „Henri Coandă” au transmis că, doar în cursul zilei de luni, nu mai puțin de 35 de zboruri au fost anulate.
Autoritățile române continuă monitorizarea situației și pregătesc măsuri pentru a facilita repatrierea cetățenilor români aflați în zonele afectate de conflict.
Ședință de Guvern – Foto: gov.ro













