Niciun comentariu

Școli moderne, fără elevi: investiții doar în școlile unde mai sunt copii.

Primarii ar putea să nu mai atragă fonduri europene pentru reabilitarea școlilor din comunele unde nu există suficienți copii înscriși. Guvernul anunță o schimbare de abordare în ceea ce privește investițiile publice, cu accent pe eficiență, demografie și folosirea responsabilă a banilor europeni. Autoritățile centrale vor să corecteze proiectele considerate nejustificate din ultimii ani, în special în mediul rural, acolo unde s-au investit sume importante în infrastructură care nu mai este folosită. Printre exemplele invocate se numără școli complet reabilitate, dotate cu panouri fotovoltaice și alte sisteme moderne, dar care au rămas fără elevi.

Premierul Ilie Bolojan a declarat că investițiile pentru următorii ani trebuie regândite pornind de la realitățile din teren, în special de la rata natalității.

Aceste tipuri de abordări ne consumă resursele. Trebuie să te uiți la rata natalității și doar acolo unde, într-adevăr, am suficienți copii, investesc. Să nu mai avem rețele de canalizare în localități unde doar 20% din case se racordează, pentru că înseamnă că 80% din bani sunt aruncați pe geam. Să nu mai avem școli reabilitate în zone rurale unde nu mai avem copii sau stadioane în orașe care nu au echipe de fotbal ori au echipe în ligi inferioare”, a spus premierul.

Șeful Executivului a subliniat că este nevoie de o corectare a proiectelor finanțate prin fonduri europene și guvernamentale, oferind mai multe exemple de investiții pe care le consideră ineficiente.

Premierul a precizat că, la nivel național, există peste 30.000 de proiecte aflate în derulare, cu câteva mii gestionate de fiecare minister. O parte semnificativă dintre acestea sunt finanțate prin Programul „Anghel Saligny”, dar și prin programe ale Ministerului Educației și Ministerului Dezvoltării, inclusiv pentru eficiență energetică. Guvernul transmite astfel un semnal clar către administrațiile locale: viitoarele investiții vor fi analizate mai strict, iar finanțările vor merge cu prioritate către proiecte care răspund unor nevoi reale ale comunităților.

 

Tags: Bolojan taie porția primarilor care investesc inutil, educatie, Gata cu investițiile ineficiente, Restartnews.ro, romania, Școli fără elevi

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!