Niciun comentariu

Unde faci analiza cărnii de porc în Severin, cât costă și ce amenzi au aplicat, până acum, inspectorii DSV

Înaintea sărbătorilor de iarnă, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Mehedinți a intensificat controalele și transmite cetățenilor reguli clare privind sacrificarea porcilor în gospodărie și consumul cărnii de porc, pentru evitarea îmbolnăvirilor și a sancțiunilor.

Analiza cărnii de porc este obligatorie

Carnea de porc domestic sau de mistreț nu trebuie consumată fără examen trichineloscopic, analiză care depistează Trichinella spp., o boală gravă transmisibilă la om.

Costul analizei este de aproximativ 27 de lei, valoarea putând fi diferită în funcție de laborator. Programul de lucru este zilnic, de luni până duminică, între orele 08:00 și 16:00.

Unde se face analiza cărnii de porc în Drobeta-Turnu Severin

Analiza se efectuează doar în centre autorizate:
• CSVSAO nr. 1 – Piața Mircea, medic veterinar dr. Lică Daniel Ștefan;
• CSVSAO nr. 2 – Piața Crihala, medic veterinar dr. Popescu Laurențiu Nicușor;
• CSVSAO nr. 3 – str. Alion nr. 64, medic veterinar dr. Negrescu Adina-Iuliana.

Ce este permis și ce este interzis

Carnea obținută din sacrificarea porcului în gospodărie este destinată exclusiv consumului familial. Comercializarea cărnii necontrolate sanitar-veterinar este interzisă, la fel și vânzarea produselor provenite din zone aflate sub restricții din cauza Pestei Porcine Africane.

Amenzile pentru aceste fapte pot ajunge până la 40.000 de lei.

Controale și sancțiuni

Potrivit unui comunicat de presă al Direcției Sanitar Veterinare din Mehedinți, în perioada 2–11 noiembrie 2025, inspectorii au verificat 74 de unități din județ, printre care abatoare, carmangerii, măcelării, supermarketuri și depozite alimentare.

Au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 32.400 de lei, și 4 avertismente, pentru deficiențe de igienă, depozitare și etichetare. Controalele vor continua și în perioada următoare, inclusiv în trafic.

Pentru informații suplimentare sau sesizarea neregulilor, cetățenii pot apela gratuit Call Center-ul ANSVSA la numărul 0800 826 787.

foto ilustrativ- google

Tags: amenzi, analiză carne porc, controale sanitar veterinare, DSVSA Mehedinți, restartnews, sacrificare porci, sarbatori de iarna, siguranța alimentelor, trichineloză

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!