Campania umanitară „De Crăciun, fă-ți bucuria de a dărui”, desfășurată de Biserica „Sf. Cuv. Parascheva” din Drobeta-Turnu Severin, s-a încheiat, aducând sprijin și bucurie pentru numeroase familii din județul Mehedinți.
Prin implicarea credincioșilor și a voluntarilor, darurile strânse au ajuns în peste 20 de localități, iar ajutorul contează cu adevărat, mai ales în prag de sărbători.

„Obosiți, dar cu inima plină de bucurie am ajuns acasă după ce am dăruit oamenilor din mai multe localități ale județului Mehedinți prima parte din darurile dumneavoastră strânse în urma campaniei “De Crăciun, fă-ți bucuria de a dărui!”
Continuăm și mâine la alte familii care deja ne așteaptă!” A transmis preotul paroh al bisericii „Sf. Cuv. Parascheva”, Robert Andrei Zidaru.
De altfel, inițiativa nu este una singulară. Și anul trecut, aceeași biserică a derulat o campanie asemănătoare, prin care mai multe familii din județ au primit ajutor în perioada sărbătorilor de iarnă, continuând astfel o tradiție a solidarității și a grijii față de cei aflați în dificultate.
















