Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Porțile de Fier II au confiscat aproape 100 de kilograme de pește transportat în condiții improprii și fără acte legale de către doi bărbați din Mehedinți.
Incidentul s-a petrecut pe 25 noiembrie, în jurul orei 11:40, în timpul unei acțiuni pentru combaterea braconajului piscicol. Pe DN 56B, polițiștii au oprit un autoturism înmatriculat în Mehedinți, în care au găsit 91 de kilograme de pește din specia morunaș și 8 kilograme de șalău. Peștele era transportat în condiții improprii, iar cei doi bărbați, de 45 și 53 de ani, nu au putut prezenta documente care să ateste proveniența legală.

Întreaga cantitate de pește a fost confiscată și predată unei societăți comerciale autorizate, conform procedurilor în vigoare. Polițiștii efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de comercializare ilegală a peștelui sau deținerea ori transportul acestuia în vederea comercializării fără documente legale.














