Niciun comentariu

Tragedie în Gorj: un bătrân de 80 de ani a fost lovit mortal de tren.

Grav accident feroviar, duminică dimineață în județul Gorj, unde un bărbat în vârstă de 80 de ani și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un tren de călători. Evenimentul s-a produs în apropierea punctului de oprire Vlăduleni, la scurt timp după ora 8:00, potrivit informațiilor transmise de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.

La fața locului au ajuns polițiștii de la Transporturi Feroviare Rovinari împreună cu un criminalist, care au stabilit că trenul ce circula pe ruta Craiova–Târgu Jiu a surprins victima pe calea ferată, între halta Vlăduleni și punctul de oprire Roșia-Jiu. Bărbatul, identificat ulterior ca fiind din satul Pojogeni, orașul Târgu-Cărbunești, nu a supraviețuit impactului.

Trupul neînsuflețit a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Gorj, unde urmează să fie efectuată necropsia. Mecanicul trenului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Accidentul a provocat o întârziere de aproximativ 70 de minute pentru trenul implicat, însă circulația feroviară în zonă nu a fost blocată.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă verificările pentru a stabili împrejurările exacte ale tragediei.

foto- tv sud

Tags: accident feroviar, Dosar penal, gorj, politie, restartnews, roșia jiu, targu carbunesti, tren, vlăduleni

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!