Senatoarea PSD Oana Buzatu anunță că, împreună cu parlamentarii social-democrați, a semnat și depus două proiecte de lege menite să repare inechitățile apărute în urma Pachetului 1 de măsuri pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea.
„Chiar dacă inițial, nu s-a găsit consens în Coaliție, împreună cu colegii parlamentari social-democrați, am semnat astăzi și au fost depuse două proiecte de lege care corectează două nedreptăți din Pachetul 1 de măsuri pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea”, a declarat senatoarea PSD.
Primul proiect prevede scutirea de la plata contribuției de sănătate pentru mamele aflate în concediu de creștere a copilului, o măsură menită să sprijine natalitatea și să combată declinul demografic.
Cel de-al doilea se referă la veteranii de război, invalizii și văduvele de război, foștii deținuți politici și personalul monahal, care ar urma să fie, la rândul lor, scutiți de la plata contribuției de sănătate.
„Aceste măsuri nu sunt doar despre taxe, ci despre a arăta că valorile și sacrificiile lor contează. Este un semnal clar că nu uităm de eroii noștri și că susținem familiile și persoanele care au făcut istorie”, a mai spus Oana Buzatu.