Potrivit ANM, începând de luni de la ora 12 și până marți dimineața la ora 10, va fi în vigoare un cod galben de caniculă și disconfort termic „în vestul și în sudul Olteniei, în sudul, centrul și estul Munteniei, precum și în Dobrogea continentală”. „Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 35…38 de grade, iar cele minime de 18…21 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală”, informează meteorologii.
A fost emis, de asemenea, și un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, care va fi valabil luni până la ora 20. Astfel, în cea mai mare parte a Carpaților Orientali și a Carpaților Meridionali, precum și în vestul Moldovei, „vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale de 50…70 km/h) și izolat grindină”.
ANM avertizează că „în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15…20 l/mp și izolat de 30…40 l/mp”. Meteorologii mai informează că manifestări de instabilitate atmosferică vor fi astăzi pe arii restrânse și în restul țării.
ANM a emis și o avertizare cod galben de caniculă și disconfort termic care va intra în vigoare marți dimineața și va fi valabilă până miercuri la ora 10. Astfel, marți, valul de căldură va persista în sudul Olteniei, în sudul, centrul și estul Munteniei, precum și în Dobrogea continentală, „unde va fi caniculă și disconfort termic ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități”. Meteorologii informează că „temperaturile maxime vor fi de 34…37 de grade, iar cele minime de 19…22 de grade și vor caracteriza o noapte tropicală”. Valul de căldură va persista până miercuri în regiunile sudice, iar joi se va manifesta în cele sudestice, mai precizează ANM.












