Peerfect32 Articol
Medlife articol
Niciun comentariu

Peste 40 de epave ale navelor germane din Al Doilea Război Mondial, scoase la iveală de seceta extremă de pe Dunăre

Seceta severă care afectează sud-vestul României a adus Dunărea la cele mai scăzute cote din ultimii 100 de ani pentru luna iulie. Nivelul fluviului a scăzut dramatic, iar în aval de Barajul Porțile de Fier II au ieșit din nou la suprafață epavele a zeci de nave militare germane scufundate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Din cauza debitului extrem de redus, pe Dunăre au apărut zeci de insulițe de nisip – așa-numitele praguri – care îngreunează serios navigația. Situația a determinat barje comerciale să staționeze în apele teritoriale sârbești, în așteptarea unei creșteri a nivelului apei.

Pescarii din zona localității Izvoarele spun că nu au mai văzut fluviul atât de scăzut de zeci de ani.

„Barjele stau, nu pot înainta, apa e prea mică. Nici noi nu mai putem merge unde mergeam de obicei”, spune unul dintre pescari.

„Se văd epavele și pietrele, chiar în mijlocul Dunării, n-am mai văzut așa ceva”, adaugă un alt pescar aflat pe apă.


Reprezentanții Căpităniei Zonale Drobeta-Turnu Severin confirmă că navigația este îngreunată, dar rămâne posibilă și se desfășoară în condiții de siguranță.

Potrivit hidrologilor, debitul actual al Dunării, aflat în jurul valorii de 2.000 mc/s, este mult sub media multianuală pentru luna iulie. Totuși, prognozele arată o ușoară îmbunătățire în următoarele zile: până pe 17 iulie, debitul ar putea crește până la 2.900 mc/s.

Scăderea dramatică a apelor scoate la iveală istoria ascunsă sub valuri, dar pune și presiune uriașă pe transportul fluvial, pescuit și agricultură. Situația rămâne una monitorizată atent de autorități.

Perfect32 Sidebar
Medlife sidebar
Rent a car

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!